Alerta ridicată la cel mai înalt nivel, după explozia cazurilor de coronavirus!

de: Elena
16 07. 2020, 12:03

Este alertă roşie! Tokyo a ridicat alerta la nivel „roşu”, cel mai înalt din sistemul japonez, după ce cazurile noi zilnice de infectare cu coronavirus au atins un nivel record.

Guvernatorul Tokyo, Yuriko Koike, a descris situaţia din capitala japoneză drept „destul de severă”, scrie ShanghaiDaily.com.

„Ne aflăm într-o situaţie în care trebuie să lansăm avertismente pentru cetăţeni şi companii”, a declarat Koike într-o conferinţă de presă. Ea le-a cerut locuitorilor din Tokyo să evite să facă orice fel de călătorie care nu este absolut necesară. Rata de infecţie în Tokyo este în stadiu „roşu”, cel mai ridicat dintre cele patru niveluri din sistemul metropolei, a spus Koike, citând experţii din sistemul medical. De altfel, aceştia au lansat un avertisment în cursul zilei de miercuri, spunând că infecţiile au crescut destul de mult, scrie Mediafax.

Experţii din domeniul sănătăţii spun că infecţiile în rândul tinerilor şi cazurile asimptomatice cresc în Tokyo.

Japonia a raportat 288 de noi cazuri de infecţii cu COVID-19 şi două decese în ultimele 24 de ore. Numărul total al cazurilor a ajuns la 22.508, iar decesele la 984.

Potrivit cifrelor oficiale, Japonia este una dintre ţările care au făcut cele mai puţine teste pentru COVID. La o populaţie de peste 126 milioane de locuitori, au fost realizate până acum 586.000 de teste.

România, pe un trend crescător al numărului de cazuri noi

641 de noi cazuri de infectare cu Covid-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit Ministerului Sănătății, după un număr record de teste – 18.440. Până pe 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24155 au fost externate, dintre care 22049 de pacienți vindecați și 2106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până ieri, 1952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.